Dietă pentru abdomen plat?

Există oare o dietă pentru un abdomen plat? Probabil ați întâlnit o mulțime de reclame la diete care încearcă să vă convingă că „topesc grăsimea de pe burtă“ dacă consumați anumite alimente și evitați altele. Oare într-adevăr abdomenul plat dorit poate fi atins doar prin combinarea corectă a alimentelor? Răspunsul este NU!

Nu există alimente miraculoase care au capacitatea de a topi grăsimilea sau de a ne proteja de depunerea acestora! Grăsimile se depun în corp atunci când energia primită depășește energia cheltuită, sau, cu alte cuvinte, atunci când mâncăm mai mult decât cheltuim. Caloriile în plus pot veni de la orice aliment și se „lipesc“ de fiecare parte a corpului nostru ( aici intervine o chestiune care ține de gene).

Nu vă încredeți articolelor și reclamelor care vă conving că puteți topi grăsimea de pe abdomen dacă consumați anumite alimente și evitați altele. Pentru a reuși aveți nevoie de mai mult efort. Vedeți în continuare regulile de bază care într-adevăr vă ajută să aveți un abdomen plat:

4 pași pentru un abdomen plat:

1. Regim alimentar potrivit

Nu există o dietă miraculoasă pentru un abdomen plat! Secretul constă în regimul alimentar potrivit. Reducând din greutatea corporală  veți reduce și o parte din grăsimile din jurul abdomenului. Regimul alimentar echilibrat vă va ajuta să nu depuneți aceste grăsimi din nou. Este important ca regimul vostru să conțină suficiente fibre.Dacă sunteți femeie, încercați să consumați 21-25 g de fibre pe zi,  iar dacă  sunteți bărbat- 30- 38 g. Acest obiectiv este ușor de atins – aproximativ 2 mere mici sau o cană de mazăre zilnic.

Fibrele sunt substanțe care trec prin sistemul digestiv fără a fi asimilate de organism. Ajută la sănătatea intestinelor și sunt un aliat bun în lupta cu constipația. Fibrele se conțin în multe fructe: mere, pere, banane, portocale, afine, căpșune, broccoli și în produse din cereale : pâine integrală,bulgur, orez brun, linte, popcorn. Fibrele sunt foarte benefice pentru organism și sunt un aliment perfect pentru un abdomen plat, însă trebuie să fiți antenți la cantități. Dacă veți consuma doar astfel de alimente, veți atinge efectul invers – vă veți balona.

2. Activitate fizică

Activitatea fizică ne ajută să ardem grăsimile din corp, inclusiv cele din jurul abdomenului. Este recomandat să vă faceți timp pentru 30 de minute de mișcare, de 5 ori pe săptămână. Poate fi vorba de mers, alergat, bicicletă sau exerciții în condiții de casă – opțiunile sunt nenumărate! Cel mai important lucru este ca activitatea fizică aleasă să mărească ritmul cardiac pentru ca voi să vă bucurați de un metabolism și circulație sanguină bună.

Trebuie să rețineți că nu puteți compensa pentru alimentația nesănătoasă cu sport. Indiferent de efortul pe care îl depuneți – acesta nu va fi răsplătit dacă nu începeți să vă alimentați corect.

3. Mai mult somn

Este demonstrat că lipsa somnului cauzează supraproducerea hormonului care provoacă foame  și producerea redusă a hormonului care  ne oferă senzația de sațietate. Nu doriți să fiți mereu înfometați și să nu vă puteți sătura, nu-i așa? Trebuie doar să dormiți mai mult.

4. Mai puțin stres

Stresul este cea mai mare cauză a îngrășării în zonei abdomenului, considerând faptul că acesta mărește nivelul cortizolului.  Toți suferim de această problemă în secolul XXI, însă cel mai important este modul în care ne descurcăm cu aceasta. Cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să vă relaxați în compania familiei și prietenilor, să fiți fizic activi pentru a scăpa de tensiune, să meditați și să vă calmați spiritul. Aceasta vă va ajuta să fiți mai sănătoși și gata de a lua decizii corecte!

Dacă încă nu dispuneți de un regim alimentar personalizat, puteți comanda de aici.

Share Dacă vă place:
  • Ești pentru prima dată pe site-ul nostru?

Daca răspunsul tău este da, suntem bucuroși că ne-ai descoperit! Misiunea noastră este să te ajutăm să obții și să menții greutatea perfectă, alimentându-te într-un mod sănătos. Acest lucru este pe deplin posibil cu ajutorul unui regim alimentar întocmit special pentru tine. Sperăm că îți vom fi de folos.

COMANDĂ REGIMUL

AFLĂ MAI MULTE DESPRE PROGRAM