Primul pas în pregătirea tocăniței de pui cu măcriș este să curățați și să tăiați măcrișul în bucăți mari ( dacă nu puteți face rost de măcriș, puteți utiliza spanac), iar ceapa și usturoiul mărunt. Tăiați pieptul de pui dezosat în cubulețe.
Încingeți uleiul de măsline într-o tigaie și înăbușiți cubulețele de pui până se rumenesc. Scoateți-le și puneți-le deoparte.
În aceeași grăsime, înăbușiți ceapa și usturoiul până se înmoaie, adăugați boia și agitați timp de 2 minute. Adăugați măcrișul, iar atunci când începe să se micșoreze adăugați carnea de pui, 100 ml de apă și menta.
Lăsați să fiarbă la foc mic ( acoperind cu capac) până carnea de pui este pregătită. Adăugați sare și garnisiți cu pătrunjel.
Poftă bună!
- Ești pentru prima dată pe site-ul nostru?
Daca răspunsul tău este da, suntem bucuroși că ne-ai descoperit! Misiunea noastră este să te ajutăm să obții și să menții greutatea perfectă, alimentându-te într-un mod sănătos. Acest lucru este pe deplin posibil cu ajutorul unui regim alimentar întocmit special pentru tine. Sperăm că îți vom fi de folos.